Îmbunătăţirea memoriei în mod natural reprezintă o preocupare pe care o au cele mai multe persoane, mai ales aflate la pragul dintre două vârste, dar nu numai. Conform specialiştilor, procesul de îmbătrânire natural presupune şi unele lacune în memorie şi chiar dezvoltarea unor boli degenerative. Din fericire, creierul deţine o capacitate impresionantă de perfecţionare şi de adaptare, fiind capabil să formeze noi legături neuronale şi să ofere performanta dacă alimentaţia permite. O dietă bogată în vitamine, proteine, minerale, precum şi în acizi graşi esenţiali Omega 3 şi Omega 6 ajuta la îmbunătăţirea memoriei pe termen lung, iar unele fructe precum aronia susţin capacitatea cerebrală.
Cum îţi dai seama că ai probleme de memorie şi de concentrare?
Memoria şi capacitatea de concentrare sunt foarte importante pentru viaţa oamenilor, fiind capabile să influenţeze direcţiile sau sensurile unor acţiuni viitoare. Prin memorie se formează atât identitatea, cât şi limbajul omului, iar prin concentrare, oamenii îşi pot centra atenţia asupra anumitor acţiuni.
Când oamenii înaintează în vârstă, apar unele afecţiuni de ordin intern ce pot genera deteriorarea memoriei şi puterea de concentrare, cu o mare influenţă asupra calităţii vieţii şi putând să provoace tulburări de memorie. Persoanele care au probleme de memorie şi de concentrare pot sesiza că:
- au probleme de logică şi de atenţie;
- au dificultăţi în gândire;
- suferă de anxietate şi nelinişte;
- au lacune de memorie şi îşi pierd temporar luciditatea;
- au dificultăţi de organizare;
- nu pot finaliza acţiunile începute;
- suferă de insomnie;
- au dificultăţi de vorbire;
- suferă de dureri de cap;
- suferă de oboseală cronică.
Principalele cauze ale acestor pierderi de memorie şi de concentrare pot fi multiple, de la cele legate de alimentaţie, până la afecţiuni precum accidente vasculare şu dementa. Cert este că printre cele mai importante cauze se pot număra:
- stresul sau tensiunea psihică ce produc tulburări de somn, la nivel cognitiv sau anxietate;
- medicamentele de tip antidepresive sau hipnotice pentru un somn liniştit;
- consumul de alcool, de tutun sau de substanţe psihoactive;
- lipsa somnului;
- dezechilibrele alimentare.
Metode naturale de îmbunătăţire a memoriei şi concentrării
Persoanele care suferă de pierderi de memorie sau dificultăţi de concentrare trebuie, în primul rând, să îşi schimbe stilul de viaţă. Tratamentul naturist porneşte cu schimbarea stilului de viaţă, cu o alimentaţie foarte sănătoasă, o dietă echilibrată, mult sport şi exerciţii fizice. Exerciţiile fizice îmbunătăţesc funcţiile creierului, mişcarea determinând schimbări la nivel cognitiv, contribuind la protejarea şi la dezvoltarea întregului proces al creierului. Cele mai eficiente sunt exerciţiile cardio.
De asemenea, este important să se opteze pentru un somn liniştit, de 7-9 ore pe noapte şi pentru o alimentaţie echilibrată, bazată pe fructe, legume, pe produse naturale, care au o cantitate semnificativă de antioxidanţi şi de vitamine necesare îmbunatăţirii memoriei. Fiind cunoscută ca şi vitamina memoriei, vitamina B, conţinută din belşug în fructele de aronia ajuta la combaterea acestor probleme.